În acest an, 2011, pe 24 aprilie am sărbătorit atât Învierea Domnului nostru Isus Christos, cât şi aniversarea Bisericii, care în această primăvară are 15 ani. Timpul petrecut în casa Domnului la dubla sărbătoare a fost unul binecuvântat, prima ora fiind timp de rugăciune, urmat de timp de laudă şi închinare. Tot în cadrul acestui serviciu am avut şi Cina Domnului, după care a fost momentul alocat sărbătorii - un feed-back a ceea ce s-a întâmplat de-a lungul anilor, unde ne-am amintit de binecuvântările Domnului şi de credincioşia Sa, prin faptul că este alături de noi de 15 ani, şi avem promisiunea că va fi şi în continuare alături de noi, prin orice vom trece. După acest moment am stat lângă Cuvântul Domnului, împărtăşit de fratele Cosmin Şimonca, unul dintre tinerii generaţiei anterioare a Bisericii, care în momentul de faţă slujeşte Domnului în altă Biserică. Fratele Cosmin a vorbit din 1 Ioan 1-2:6, evidenţiind necesitatea ascultării de Domnului şi rămânerea în poruncile Sale.
În încheiere, ne-am întâlnit la demisol unde ne-am bucurat împreună la o masă de dragoste. Slăvit să fie Domnul că ne dă asemenea ocazii, de a Sărbători Învierea Domnului Isus împreună cu Cel care a Înviat, adică cu Domnul Isus, bucurându-ne de El, de prezenţa Sa, cu mulţumire pentru că ne-a născut din nou şi ne-a dat ocazia să fim copiii Tatălui Ceresc, şi moştenitori ai Cerului.
vineri, 29 aprilie 2011
Abonați-vă la:
Postări (Atom)